Arhive etichete: reviews

Review: Burgerbar Dorobanţi

Iată că, la invitaţia Ioanei, am ajuns şi în cel mai nou restaurant Burgerbar, deschis oarecum recent pe Calea Dorobanţilor, chiar lângă Paul (care se poate vedea pe harta de mai jos).
Plănuisem de ceva timp să ajung acolo, aşa că am fost bucuros să răspund afirmativ :)

E uşor de găsit, scrie mare BURGERBAR şi au o văcuţă simpatică drept logo.

Locaţie Burgerbar

Locul de luat masa este la demisol, într-o încăpere destul de mică. Când am fost eu era cald acolo, însă mi s-a spus că vor să monteze un aparat de aer condiţionat cât de curând.

Mâncarea

De data asta mi-am luat un Cheeseburger (200g carne), pentru că nu mă simţeam în stare să dau gata un Big Boy (300g carne). Carnea a fost făcută medium, pe gustul meu :D
Îmi place foarte mult la Burgerbar că primeşti toate sosurile pe care le au în ofertă (Chipotle, French, Ranch, Barbeque, Aioli), la discreţie. Şi-s bune tare!!

Cheeseburger BurgerbarCheesburger BurgerbarAm încercat şi un milkshake împreună cu o clătită cu îngheţată şi fructe de pădure, pe care o recomand călduros.

Clătită BurgerbarBurgerbar este un loc foarte bun de luat micul dejun, având şi un meniu special în sensul ăsta. Eu am mers acolo seara, şi aveam oricum poftă de burger, dar cine ştie, poate o să mă prindă şi pe mine vreodată dimineaţa pe Dorobanţi şi voi încerca :))

Meniu mic dejun BurgerbarAm avut plăcerea să-l cunosc şi pe bucătarul din spatele produselor Burgerbar, chef Uri Melinger, care este un tip tânăr, foarte fain şi cu simţul umorului (am avut câteva schimburi de replici amuzante). Este israelian de origine română, însă mai degrabă conversezi cu el în engleză.

A fost, din nou, o experienţă plăcută şi cu siguranţă le voi mai călca pragul, fie aici în Dorobanţi, fie în Centrul Vechi.
Despre restaurantul Burgerbar din Centrul Vechi am mai scris astă iarnă, când am fost acolo pentru prima dată şi am rămas plăcut impresionat.

Burgerbar

Sandalandala – the coolest new place in town (foto)

Galeria foto este la finalul articolului!

În Vama Veche…

Care de fapt e sat, nu oraş, dar ne permitem să folosim termenul town de dragul expresiei :D
Sandalandala noaptea
Am ajuns weekend-ul trecut în Vamă, chitit să merg la mare, indiferent ce-o fi. Că se anunţau ploi, furtuni, tunete, fulgere, nu m-a interesat nimic. Putea să şi ningă, mergeam acolo, stăteam pe-o terasă cu o bere şi mă uitam cum ninge vara în mare :))

În fine, n-am avut cu cine să merg, aşa că am plecat „singur” la mare şi am apelat la carpooling.ro, de unde am mai găsit 3 călători cu care să împart timpul şi costurile :)

Mi-am luat cu mine cortul şi toate cele, deşi nu ştiam unde o să stau. Dar citisem pe net despre Sandalandala şi m-am gândit că dacă găsesc loc liber, acolo mă instalez.
Ceea ce s-a şi întâmplat. Vineri noaptea am ajuns în Vama Veche şi m-am dus direct la camping.

Primele impresii

Era puţină coadă la intrare, lumea aştepta să facă check-in-ul. Angajaţii erau drăguţi şi săritori, iar fetele frumoase de-a dreptul :D
Am completat un formular specific unităţilor de cazare, apoi am plătit în avans 70 de lei pentru două zile, însemnând taxa de cort, taxa de persoană şi taxa de parcare a maşinii.

Am primit o brăţară (cum sunt la concerte) pe care trebuia să o ţin la mână pe perioada şederii, ceea ce mi s-a părut puţin neplăcut, pentru că m-am cam bronzat cu urmă :))
Însă i-am descoperit utilitatea când am ajuns în camping în prima dimineaţă şi era uşa încuiată. Atunci am observat că are pe ea un cod de bare şi că există un cititor de coduri la intrare, care, ca prin magie, mi-a deschis uşa :D

Când intri prima dată în curte la Sandalandala, observi ce frumos e aranjat, totul e făcut cu gust şi foarte îngrijit. Câţiva pereţi plini de sandale fac imediat legătura cu numele camping-ului.
Pluteşte un aer boem pe-acolo, atmosfera e relaxantă, în jur vezi oameni frumoşi, zâmbitori…

Ce mi-a plăcut

Mi-a plăcut foarte-foarte mult zona duşurilor şi a toaletelor, pentru că pe lângă amenajarea interesantă, curăţenia era la ea acasă. Iar mesajele de pe uşile toaletelor şi duşurilor erau… deliciu :))
Aş putea aminti hocus, pocus, preparatu’, vrei să stăm aici până la noapte?, ai venit cu tunu’?, chiar crezi că nu miroase?, salut, faţă pământie!, la toalete sau în doi vă stă mai bine goi, eşti frate cu-n ardei, scoatem furtunul, la duşuri. Dar vedeţi voi mai multe în galeria foto de la finalul articolului.
Continuă să citești

Review: Grand Combo Diner (burger)

Cu toate că atmosfera şi aspectul nu duc neapărat cu gândul către un clasic diner american, Grand Combo Diner este un loc foarte plăcut pentru a lua masa în oraş dacă eşti în apropiere de Băneasa Shopping City.

Am ajuns acolo după ce am citit articolul de pe blogul lui Radu şi am zis că trebuie neapărat să testez şi eu, fiind mare amator de burgeri ca la mama lor. Mama lor, America, zic :D

Mâncarea

Tot la recomandarea lui Radu, dar şi pentru că era făcut cu sos barbeque, am ales The Voodoo Burger (40 lei), care conţinea 200g de carne, brânză cheddar, bacon, salată verde, roșii, castraveți murați și ceapă roșie. A venit însoţit de o porţie de cartofi prăjiţi (lăudaţi ca fiind proaspăt curăţaţi şi tăiaţi) şi o porţie mică-mică de salată coleslaw.

Burger Grand Combo Burger Grand Combo

Am mai cerut extra un sos sweet chili (4 lei), care a fost absolut grozav şi un sos cică foarte iute, Louisiana (4 lei), care avea un gust cam naşpa şi nici nu era prea iute (iar eu nu prea mănânc iute, de regulă). Bineînţeles, n-am putut să rezist să nu iau şi nişte rondele de ceapă (onion rings 7 lei).

Burger Grand Combo Grand Combo onion rings

Carnea am cerut-o făcută medium, şi chiar aşa a venit, cu un aspect rozaliu la mijloc.
A fost gustos burgerul, chiar acum îmi lasă gura apă pozele :))

Gramd Combo Burger

La sfârşit, a venit chelneriţa cu tava cu deserturile şi ni le-a prezentat pe toate. Am ales o tartă cu mere şi îngheţată (20 lei), care a fost foarte bună, dar n-am apucat s-o pozez pentru că Radu a băgat linguriţa-n ea la 2,5s după ce a fost aşezată pe masă. Iar eu m-am temut că n-o să mai rămână. Dar o puteţi vedea aici :D
Părerea mea este, totuşi, că nu prea face banii.

Apropo de bani…

notă de plată

E scump. 130 de lei pentru două persoane, cu un singur desert, mie mi se pare cam mult. E aproape comparativ cu Hard Rock Cafe

Pe bon vedeţi că am avut un discount de 25%, folosind codul de reducere „Combo251” (tot de pe blogul lui Radu, menţionat la începutul articolului; poate fi folosit 3 săptămâni începând cu 8 iulie) atunci când am făcut comanda. Deci toate preţurile care apar acolo conţin deja discount-ul :)

Locaţia

Grand Combo se află la etajul doi al mall-ului Băneasa, iar pe lângă restaurant am observat că au cinema, biliard şi o zonă tare mişto cu jocuri electronice (console, simulatoare auto etc.).

Restaurantul are o atmosferă plăcută, arată atent aranjat, curat, spaţios şi fără fum de ţigară. Servirea a fost ireproşabilă, dar era şi aproape gol. Oricum, personalul a fost foarte amabil.

Restaurant Grand Combo Diner

La toaletă n-am apucat să merg :))

În concluzie…

Mă tot gândesc dacă merită sau nu. Cu toate că a fost foarte bun, preţul mare şi localizarea din mall mă fac să mă gândesc de mai multe ori înainte de a alege Grand Combo pentru a mânca un burger.
Cu reducerea de 25% cred că voi mai merge, dar pe urmă… chiar nu ştiu. Probabil că mai răruţ, că-i mai drăguţ :D

Review: Burgerbar

Mie-mi plac foarte mult burgerii americani şi obişnuiam să mai vizitez din când în când Ruby Tuesday’s de pe bulevardul Decebal. În seara asta am decis să testez un loc despre care auzisem de ceva vreme, dar în care nu apucasem să ajung.
De ce? Pentru că se află în Centrul Vechi, iar asta e zona de care mă feresc eu cel mai mult. Sunt conştient că există oameni care numai asta ştiu când ies în oraş, dar mie-mi place să descopăr şi alte locuri faine, că altfel mă-ntorc la mine-n sat şi ştiu o treabă :))

Mâncarea

În fine, mi-era tare foame şi aveam poftă de un burger american mare şi gustos, aşa că am mers la Burgerbar, să văd dacă-i pe gustul inimii!
Am comandat un Big Boy Burger (24 lei), cel mai mare din meniu, cu 300g de carne, însoţit de o porţie de cartofi wedges (5 lei) şi una de inele de ceapă (5 lei), să fie bine ca să nu fie rău, zic. Cam aşa arăta porţia:

Big Boy BurgerAm mai primit alături şi trei sosuri pe care scria că sunt homemade, dar nu ştiu ce să zic despre cel de chilli, că părea a fi din comerţ. Oricum, foarte bune. Cel chipotle era absolut demenţial şi am cam abuzat de el, în combinaţie cu ranch. Continuă să citești