Arhive lunare: aprilie 2014

Mâine ne vedem la The Color Run!

Edit: Fotografiile de la The Color Run şi articolul le-am publicat pe blogul foto!
http://vladilas.ro/2014/04/color-run-bucuresti/

The Color Run

The Color Run – cunoscută și drept ”Happiest 5k on the Planet” – este o cursă euforică în culori, care celebrează sănătatea, bucuria și originalitatea.

Axată mai puțin pe timpii de alergare și mai mult pe distracția nebună, The Color Run™ este o cursă necronometrată de 5 kilometri, în cadrul căreia mii de participanți sunt vopsiți din cap până-n picioare în diverse culori, la finalul fiecărui kilometru parcurs.

Distracţia continuă şi după  încheierea cursei, cu un uriaş festival unde folosim din nou pudră colorată din belşug, pentru o explozie de fericire şi experienţe memorabile, fără a mai pune la socoteală milioanele de combinaţii de culori intense. Credeţi-ne, este cea mai tare petrecere post-5k din lume!

Avem doar două reguli, uşor de urmat:

  1. Începe cursa în haine albe.
  2. Treci linia de sosire scăldat în culori.

The Color Run™ a luat amploare odată cu lansarea sa, în ianuarie 2012 şi  a crescut de la peste 50 de evenimente şi 600.000 de participanţi în 2012 la mai mult de 100 de ediţii şi peste un milion de alergători în 2013.

Informaţii despre eveniment

Data: 26 aprilie 2014
Loc: Parcul Tineretului (intrarea de la liceul Gheorghe Şincai)

Descriere program în ziua cursei:

15:00 – Sosirea participanţilor
17:00 – Primul start – vor fi mai multe starturi, astfel încât în dreptul punctelor de culoare, fiecare să aibă parte de o experienţă cât mai intensă. Cursa este necompetitivă.
17:00 – 19:00 – The Color Run Experience: alergare/mers – pe traseul de 5km. La KM 1, 2, 3 şi 4 te aşteaptă valuri de culoare.
19:00 – 21:30 – The Color Run Festival: Un line-up de DJ, interacţiune cu cei mai tari instructori de dans şi fitness.
19:30 – The Color Run Explosion: Păstrează pudra pentru festival şi colorează-te în mii de combinaţii

Prin Bucureştii ce se duc… – Mahalaua Flămânda

Am avut plăcerea de a-i însoţi în acest weekend pe doi domni cu joben, Alberto Groşescu şi Edmond Niculuşcă, ghizii noştri prin Bucureştii ce se duc – astăzi, povestea Mahalalei Flămânda.

Localizare

Mahalaua Flămânda

Traseul s-a desfășurat în perimetrul străzilor Bibescu Vodă – Piața Unirii – Dealul Patriarhiei – str. Ienăchiță Văcărescu – str. Principatele Unite – str. Olimpului- Piața Concordiei – Calea Șerban Vodă, terminând de unde am început, pe str. Bibescu Vodă.

Viaţa în mahala

Am ascultat istorii și povești despre primele linii de tramvai din Capitală, despre covrigării, despre râul Dâmbovița, despre grădinile din București, despre drumul pe care au intrat în Capitală zeci de domnitori fanarioți, povești despre personalitățile de temut ale mahalalei, despre viața din timpul nopții prin marginea orașului București, devenită astăzi centrul Capitalei, dar și despre meșteșugarii și comercianții de cartier din timpurile trecute ale orașului.

Spre exemplu, în mahalalele sărace cârciuma era punctul de referinţă, respectiv cârciumarul era cea mai importantă persoană, pe când în mahalalele mai bogate, acest rol îl aveau biserica sau preotul.
La început nu exista o împărţire administrativă, casele nu aveau numere, iar localizarea se făcea în fucţie de cârciumă/biserică: de la cârciuma lui Vasile, a treia casă pe stânga, în deal. Cam la fel e şi acum în satul românesc :)

Dar destul cu vorba, vă las cu o scurtă galerie de poze, în care veţi vedea detalii din Bucureştii de altădată, cum ar fi stâlpi de lemn din perioada interbelică existenţi şi astăzi, casa arhitectului Castelului Peleş, Karel Liman, şi altele…


Garantez că e super-fain şi interesant, în măsura în care vă pasionează istoria, oraşul, dorinţa de a cunoaşte lucruri necunoscute majorităţii. Eu am aflat o groază de chestii noi, am descoperit locuri despre care nu bănuiam că există, am ascultat poveşti şi istorii din mahala şi abia aştept următoarele trasee culturale.

A.R.C.E.N. – Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate

Din păcate, acesta a fost ultimul weekend în care s-a vizitat Mahalaua Flămânda, dar în luna mai se va continua proiectul „Prin Bucureştii ce se duc…” cu povestea Mahalalei Mătăsari, care cred că va fi cel puţin la fel de grozavă :)

Dacă vreţi să fiţi la curent cu activitatea A.R.C.E.N., puteţi să vă abonaţi la newsletter pe site-ul lor, arcen.info, sau îi puteţi urmări pe pagina de Facebook.