Fără nicio jenă, un bărbat şi-a scos penisul în mijlocul mulţimii şi a urinat peste un banner cu Victor Ponta, în uralele câtorva participanţi.
Cu câteva momente înainte, protestatarii au vrut să-i dea foc, însă nu au reuşit să-l aprindă.
Am văzut aseară pe site-ul DIGI 24 prima parte a documentarului 2 pentru România, în care era prezentat candidatul Victor Ponta. Şi nu puteam să-mi scot o întrebare din cap: cine eşti tu, Victore?
Şi m-a cuprins un profund sentiment de tristeţe… adică cum, omul ăsta care semăna atât de mult cu mine a ajuns acum să fie ceea ce eu urăsc? Imposibil… dar haideţi să vedem mai întâi cine a fost Victor Ponta.
Din declaraţiile tuturor celor intervievaţi, am reţinut că era copilul ăla cuminte, extrem de politicos şi plăcut de toată lumea.
Mereu înconjurat de alţii, un fel de lider neoficial.
Şi iată că l-au găsit anii ’90, la 17 ani, purtând pancarta liceului său la revoluţie, luptător anticomunist, apoi partizan al golanilor mineriadei din 13-15 iunie.
![ponta_11663800[1]](https://blog.vladilas.ro/wp-content/uploads/2014/11/ponta_116638001.jpg)
Era un fel de hipiot, care purta părul lung şi asculta Janis Joplin şi The Police. Un tânăr care a stat în Paris aproape 1 an, dormind prin gări la început şi trăind din bănuţii ăia rămaşi în cărucioarele pentru transport, până a reuşit să-şi găsească un job din care şi-a putut plăti chiria unei mansarde minuscule, de care era tare mândru.
A revenit apoi în ţară, a terminat liceul, şi-a luat bacalaureatul, şi a intrat la Facultatea de Drept cu o competiţie acerbă.
Şi-a cumpărat o motocicletă Mobra, apoi o maşină Oltcit.
Era un tânăr promiţător, care visa să schimbe lumea.
Unde eşti, Victore? Când şi de ce te-ai transformat în mincinosul care eşti acum?
De ce nu mai eşti omul ăla fain din tinereţe, pe care l-aş fi votat preşedinte fără să clipesc?
De ce te-ai aliat cu Iliescu, împotriva căruia ai ieşit în stradă şi împotriva căruia ai votat în ’90? De ce, doar pentru că „au fost singurii care ţi-au dat o şansă”?
Te-ai mânjit cu rahatul lor, iar cel mai trist e că nu eşti singurul cu care s-a întâmplat aşa, cu siguranţă. Cine ştie câţi tineri ca tine s-au „dezvoltat” la fel? Pentru că nu poţi să nu puţi şi tu după ce intri în cocină cu porcii.
Eşti mulţumit de ceea ce ai ajuns? Ce sentimente te încearcă atunci când vezi demografia alegătorilor tăi? Asta ţi-ai dorit?
Ce părere ar fi avut Victor Ponta de acum 20 de ani despre Victor Ponta de acum? Crezi că l-ar fi votat să-i fie preşedinte?
Ăsta trebuia să fie glonţul de argint al lui Iohannis. Eu asta l-aş fi întrebat pe Victor…
În ziua alegerilor din mai 1990, cotidianul „independent” Adevărul (fostul Scânteia) lăsa prima pagină albă, cu un text mic plasat dubios: Avem nevoie de linişte, oameni buni!
Întâmplător sau nu, sloganul FSN-ului prin candidatul Ion Iliescu era Avem nevoie de linişte.
Continuând apoi cu alegerile din septembrie 1992, Ion Iliescu a mizat din nou pe linişte, cu sloganul: Un preşedinte pentru liniştea noastră.
În noiembrie 2004, când Adrian Năstase pierdea în faţa lui Traian Băsescu, acesta a făcut următoarea declaraţie: „Nu ne putem permite un președinte care să facă numai scandaluri, care să genereze crize, avem nevoie de liniște, avem nevoie de responsabilitate.”.
Mircea Geoană a fost primul care a renunţat parţial la linişte, promovând ideea unităţii. Iată ce declarat în noiembrie 2009: „Cred cu tărie că, în acest moment de cumpănă pentru ţara noastră, trebuie să ne unim şi voi fi un preşedinte al unităţii românilor. După prea mulţi ani de dezbinare şi de scandal, România simte nevoia, românii simt nevoia să ne unim şi să mergem împreună mai departe.”.
Şi iată-ne acum, în noiembrie 2014, când Victor Ponta preia ambele idei ale PSD-ului din 1990 până acum, şi anume liniştea şi unitatea. Promovându-se drept Preşedintele care uneşte, în această seară a dat şi o declaraţie explicită, prin mesajul adresat românilor la dezbaterea de la B1 TV: „După 10 ani de dezbinare România are o şansă extraordinară să meargă în direcţia bună. Am dat înapoi pensiile, salariile, România are nevoie de linişte şi dialog.”
Departe de a-l susţine pe Traian Băsescu, închei însă cu o declaraţie de-ale sale, din ianuarie 2014: “E visul iliescian. Aţi văzut hoţ care aprinde luminile şi dă drumul la muzică? Nu cred că garantarea liniştii e atributul viitorului preşedinte, ci continuarea procesului de reformă, care nu se poate face în linişte.”