Sandalandala – the coolest new place in town (foto)

Galeria foto este la finalul articolului!

În Vama Veche…

Care de fapt e sat, nu oraş, dar ne permitem să folosim termenul town de dragul expresiei :D
Sandalandala noaptea
Am ajuns weekend-ul trecut în Vamă, chitit să merg la mare, indiferent ce-o fi. Că se anunţau ploi, furtuni, tunete, fulgere, nu m-a interesat nimic. Putea să şi ningă, mergeam acolo, stăteam pe-o terasă cu o bere şi mă uitam cum ninge vara în mare :))

În fine, n-am avut cu cine să merg, aşa că am plecat „singur” la mare şi am apelat la carpooling.ro, de unde am mai găsit 3 călători cu care să împart timpul şi costurile :)

Mi-am luat cu mine cortul şi toate cele, deşi nu ştiam unde o să stau. Dar citisem pe net despre Sandalandala şi m-am gândit că dacă găsesc loc liber, acolo mă instalez.
Ceea ce s-a şi întâmplat. Vineri noaptea am ajuns în Vama Veche şi m-am dus direct la camping.

Primele impresii

Era puţină coadă la intrare, lumea aştepta să facă check-in-ul. Angajaţii erau drăguţi şi săritori, iar fetele frumoase de-a dreptul :D
Am completat un formular specific unităţilor de cazare, apoi am plătit în avans 70 de lei pentru două zile, însemnând taxa de cort, taxa de persoană şi taxa de parcare a maşinii.

Am primit o brăţară (cum sunt la concerte) pe care trebuia să o ţin la mână pe perioada şederii, ceea ce mi s-a părut puţin neplăcut, pentru că m-am cam bronzat cu urmă :))
Însă i-am descoperit utilitatea când am ajuns în camping în prima dimineaţă şi era uşa încuiată. Atunci am observat că are pe ea un cod de bare şi că există un cititor de coduri la intrare, care, ca prin magie, mi-a deschis uşa :D

Când intri prima dată în curte la Sandalandala, observi ce frumos e aranjat, totul e făcut cu gust şi foarte îngrijit. Câţiva pereţi plini de sandale fac imediat legătura cu numele camping-ului.
Pluteşte un aer boem pe-acolo, atmosfera e relaxantă, în jur vezi oameni frumoşi, zâmbitori…

Ce mi-a plăcut

Mi-a plăcut foarte-foarte mult zona duşurilor şi a toaletelor, pentru că pe lângă amenajarea interesantă, curăţenia era la ea acasă. Iar mesajele de pe uşile toaletelor şi duşurilor erau… deliciu :))
Aş putea aminti hocus, pocus, preparatu’, vrei să stăm aici până la noapte?, ai venit cu tunu’?, chiar crezi că nu miroase?, salut, faţă pământie!, la toalete sau în doi vă stă mai bine goi, eşti frate cu-n ardei, scoatem furtunul, la duşuri. Dar vedeţi voi mai multe în galeria foto de la finalul articolului.

SandalandalaDe asemenea, terasa mi s-a părut un punct forte al Sandalandala. Cred că tind să repet, însă chiar e mişto! Muzica de acolo, chill de dimineaţă şi mai agitată către seară era răspândită la difuzoare prin tot campusul.

Aveau şi mâncare, eu am încercat omletă ţărănească şi spaghetti carbonara, ambele reuşite. Am văzut că unii mâncau şi pizza… deci bucătăria e diversificată, ai de unde alege.

VLD_9624Altă chestie mişto era internetul Wi-Fi gratuit, cu acoperire foarte bună peste tot şi care mergea binişor – 6-8 Mbit/s.
Ah, şi fiecare cort avea în faţă o găleată metalică umplută cu nisip, pentru a putea arunca ţigările şi gunoaiele.

Hai, gata, că deja m-am lungit cu laudele :D

Ce nu mi-a plăcut

O să încep cu cea mai mare şi mai mare neplăcere, care, culmea, ţine tot de zona toaletelor :)) Nu există săpun la baie. Adică de fiecare dată când ai nevoie să te speli pe mâini trebuie să cari un săpun după tine, lucru care mi s-a părut deranjant şi peste mână, chiar absurd aş putea spune. Mai ales că rezolvarea e atât de simplă şi mă îndoiesc că presupune un sacrificiu financiar extraordinar.
Tot în legătură cu partea asta de igienă corporală, duminică după amiaz am avut ocazia să fac un duş cu apă rece. Mă rog, nu rece ca la robinet, însă avea maxim 25 ºC. N-a fost chiar atât de rău, pentru că după ce m-am obişnuit a fost ok, dar consider că merită menţionat acest aspect.

Apoi, muzica de la Expirat se aude binişor noaptea, însă n-am avut probleme cu somnul din cauza asta. Dar eu am un somn adânc, aşa că nu sunt chiar de referinţă :P

Pe terasă, servirea poate fi uneori greoaie.

Corturile erau puse cam prea aproape unul de altul pentru gustul meu, deşi e de înţeles că oamenii vor să „vândă” cât mai multe spaţii.

Şi ultima chestie care nu mi-a plăcut, deşi n-are legătură cu camping-ul, ci cu românii în general. Să vă explic: eu aveam toate cuiuţele de la cort în stare perfectă, străluceau, erau drepte, tăt fain. Când am strâns cortul, unul dintre cuiuţe era schimbat cu altul ruginit şi strâmb :( Deci nu era luat din greşeală sau ceva, ci a fost schimbat cu bună ştiinţă.

Vă las acum cu o galerie foto nocturnă şi ultra-wide, la 14mm :D

Şi o scurtă galerie de poze făcute cu telefonul, în timpul zilei!

Concluzie

Sandalandala este, în mod cert, the coolest new place in town. Atmosfera, curăţenia, design-ul, muzica şi serviciile îi conferă foarte uşor acest statut.

Mie mi-a plăcut tare mult experienţa de acolo şi cu siguranţă mă voi reîntoarce. Acum totul e nou şi shiny şi frumos, dar sper să întreţină camping-ul şi să rămână la fel şi la anul!