Arhive etichetă: Ponta

Cine eşti tu, Victore?

Am văzut aseară pe site-ul DIGI 24 prima parte a documentarului 2 pentru România, în care era prezentat candidatul Victor Ponta. Şi nu puteam să-mi scot o întrebare din cap: cine eşti tu, Victore?
Şi m-a cuprins un profund sentiment de tristeţe… adică cum, omul ăsta care semăna atât de mult cu mine a ajuns acum să fie ceea ce eu urăsc? Imposibil… dar haideţi să vedem mai întâi cine a fost Victor Ponta.

Cine a fost Victor Ponta?

Din declaraţiile tuturor celor intervievaţi, am reţinut că era copilul ăla cuminte, extrem de politicos şi plăcut de toată lumea.
Mereu înconjurat de alţii, un fel de lider neoficial.

ponta_gradinitaŞi iată că l-au găsit anii ’90, la 17 ani, purtând pancarta liceului său la revoluţie, luptător anticomunist, apoi partizan al golanilor mineriadei din 13-15 iunie.

ponta_11663800[1]Era un fel de hipiot, care purta părul lung şi asculta Janis Joplin şi The Police. Un tânăr care a stat în Paris aproape 1 an, dormind prin gări la început şi trăind din bănuţii ăia rămaşi în cărucioarele pentru transport, până a reuşit să-şi găsească un job din care şi-a putut plăti chiria unei mansarde minuscule, de care era tare mândru.
A revenit apoi în ţară, a terminat liceul, şi-a luat bacalaureatul, şi a intrat la Facultatea de Drept cu o competiţie acerbă.
Şi-a cumpărat o motocicletă Mobra, apoi o maşină Oltcit.

Era un tânăr promiţător, care visa să schimbe lumea.

Unde eşti, Victore? Când şi de ce te-ai transformat în mincinosul care eşti acum?
De ce nu mai eşti omul ăla fain din tinereţe, pe care l-aş fi votat preşedinte fără să clipesc?
De ce te-ai aliat cu Iliescu, împotriva căruia ai ieşit în stradă şi împotriva căruia ai votat în ’90? De ce, doar pentru că „au fost singurii care ţi-au dat o şansă”?
Te-ai mânjit cu rahatul lor, iar cel mai trist e că nu eşti singurul cu care s-a întâmplat aşa, cu siguranţă. Cine ştie câţi tineri ca tine s-au „dezvoltat” la fel? Pentru că nu poţi să nu puţi şi tu după ce intri în cocină cu porcii.
Eşti mulţumit de ceea ce ai ajuns? Ce sentimente te încearcă atunci când vezi demografia alegătorilor tăi? Asta ţi-ai dorit?
Ce părere ar fi avut Victor Ponta de acum 20 de ani despre Victor Ponta de acum? Crezi că l-ar fi votat să-i fie preşedinte?

Ăsta trebuia să fie glonţul de argint al lui Iohannis. Eu asta l-aş fi întrebat pe Victor…

Avem nevoie de linişte, oameni buni!

adevarul 1990În ziua alegerilor din mai 1990, cotidianul „independent” Adevărul (fostul Scânteia) lăsa prima pagină albă, cu un text mic plasat dubios: Avem nevoie de linişte, oameni buni!
Întâmplător sau nu, sloganul FSN-ului prin candidatul Ion Iliescu era Avem nevoie de linişte.

Continuând apoi cu alegerile din septembrie 1992, Ion Iliescu a mizat din nou pe linişte, cu sloganul: Un preşedinte pentru liniştea noastră.

În noiembrie 2004, când Adrian Năstase pierdea în faţa lui Traian Băsescu, acesta a făcut următoarea declaraţie: „Nu ne putem permite un președinte care să facă numai scandaluri, care să genereze crize, avem nevoie de liniște, avem nevoie de responsabilitate.”.

Mircea Geoană a fost primul care a renunţat parţial la linişte, promovând ideea unităţii. Iată ce declarat în noiembrie 2009: „Cred cu tărie că, în acest moment de cumpănă pentru ţara noastră, trebuie să ne unim şi voi fi un preşedinte al unităţii românilor. După prea mulţi ani de dezbinare şi de scandal, România simte nevoia, românii simt nevoia să ne unim şi să mergem împreună mai departe.”.

Şi iată-ne acum, în noiembrie 2014, când Victor Ponta preia ambele idei ale PSD-ului din 1990 până acum, şi anume liniştea şi unitatea. Promovându-se drept Preşedintele care uneşte, în această seară a dat şi o declaraţie explicită, prin mesajul adresat românilor la dezbaterea de la B1 TV: „După 10 ani de dezbinare România are o şansă extraordinară să meargă în direcţia bună. Am dat înapoi pensiile, salariile, România are nevoie de linişte şi dialog.”

Departe de a-l susţine pe Traian Băsescu, închei însă cu o declaraţie de-ale sale, din ianuarie 2014: “E visul iliescian. Aţi văzut hoţ care aprinde luminile şi dă drumul la muzică? Nu cred că garantarea liniştii e atributul viitorului preşedinte, ci continuarea procesului de reformă, care nu se poate face în linişte.

Luaţi de poftiţi: MTO

Băi, oameni buni (ca să-l citez pe Băsescu :)) ), uitaţi-vă la clipul ăsta… Priviţi expresiile faciale şi limbajul corpului, în general, pe care le fac măscăricii ăştia de Ponta şi Harvardiţa, şi aduceţi-vă aminte de cei mai proşti colegi pe care i-aţi avut vreodată în clasă, la şcoală, când erau ascultaţi… aşa-i că e o asemănare izbitoare??

Pe bune, a absolut halucinant ce se întâmplă. Nici măcar nu se pot controla, câtuşi de puţin. Un exemplu de neputinţă şi umilinţă mai mare decât acum nu ţin minte să fi văzut vreodată în politica românească.
Aţi putea spune, în primă fază, că e de râs. Însă, dacă ne gândim ce funcţii ocupă aceşti măscărici, ne dăm seama că e cam de plâns.

Iar de Ponta ăsta cu aerul lui infatuat, minciunile şi demagogia tipic populistă pe care o are infiptă până în măduva oaselor eu m-am săturat până peste cap!

O să lucrăm la toate…
O să ne descurcăm şi după noiembrie. Ţara asta se descurcă, nu e nimeni de neînlocuit. Nu vă faceţi griji! Mergem în direcţia bună.

Sigur, o să fie bine!!

Şi ascultaţi o promisiune de la mine: dacă Mickey Mouse iese preşedinte la toamnă, eu mă mut din ţara asta. Şi nu pentru că m-ar deranja atât de tare că ar fi el preşedinte, ci pentru că mi-ar părea rău pentru mine să fiu înconjurat de atâţia proşti.

P.S. Dacă vreţi să urmăriţi tot clipul cu MTO, vă las ataşată şi înregistrarea integrală:

Timbrul de mediu 2013

Fuuuum

foto: almosteverythingauto.com

…sau „the same Mary with another hat”

Dacă n-aţi mai citit despre subiect, căutaţi pe Google :)

În mare, timbrul de mediu a intrat în vigoare pe 15 martie 2013 şi pare a fi cea mai absurdă variantă a unei taxe absolut idioate, de la Tăriceanu încoace.
La modul foarte serios, această taxă este lipsită de orice logică. Şi, din păcate, nu va mai putea fi atacată în instanţă ca şi până acum: vechile taxe favorizau maşinile deja înmatriculate în România în faţa celor aduse din alte state UE. Cu acest timbru de mediu, toată lumea trebuie să plătească.

Pe mine mă agasează foarte tare trei lucruri:

1. De ce nu se plăteşte o taxă de poluare anuală, în funcţie de emisiile de CO2?
2. De ce o Dacia Logan nouă (benzină, EURO 5, 137 g/km, 1.149cm3) are timbrul de mediu calculat la 108 Euro,
iar un Audi A4 din 2004 (motorină, EURO 3, 146 g/km, 1.896 cm3) are timbrul de mediu calculat la 2.368 Euro?
3. Dacă ai dat statul român în judecată şi ţi-ai recuperat vechea taxă auto (în oricare dintre forme), la viitoarea revânzare a maşinii va trebui să plăteşti timbrul de mediu (adică nu o mai vinzi veci).

Când noi, popor român fără glas, o să mergem să-i strângem de gât pe ăştia de ne conduc total în detrimentul nostru?

Către Guvernul României

Pentru că am scris articolul anterior despre pagina oficială a Guvernului României şi greşelile impardonabile din antetul acesteia, am găsit şi alte chichiţe care au trecut neobservate.

Antetul paginii Guvernului României

La semnalarea unui comentator de pe facebook, putem observa cuvântul prim-ministru, care se articulează în mod corect prim-ministrul, prim-ministrului
De asemenea, am descoperit că pagina poate fi accesată pe gov.ro, www.gov.ro, www.guv.ro şi atât. guv.ro nu funcţionează, că e greu de setat un CNAME.

Ce spuneţi, aş putea să mă angajez la Guvern pe IT sau măcar redactor online? :D

Între subiect şi predicat

Citind azi dimineaţă un articol pe blogul domnului Şuţu, am ajuns pe site-ul guv.ro, al Guvernului României. Şi stătea aşa frumos, acolo, cap de afiş, il Dottore, cu un citat care îi aparţine şi pe care îl reproduc integral:

Premierul Victor Ponta:
„Este un mandat decisiv pentru viitorul României. Tot ceea ce vom face în aceşti ani va construi România care în 2018, va aniversa o sută de ani de la Marea Unire, va construi România care în 2019, va asigura preşedinţia Uniunii Europene.”

Iată şi dovada:

Header-ul site-ului Guvernului României

Mi se pare inadmisibil să întâlnesc aşa o mizerie, aşa o bătaie de joc la adresa limbii române şi a gramaticii sale, chiar pe site-ul unei instituţii reprezentative a ţării. Colac peste pupăză, alături de gramatica total incoerentă stă o exprimare greoaie, ininteligibilă, jenantă.

Ca amuzament trist, constat că versiunile aceluiaşi citat în engleză sau în franceză sunt scrise corect şi sunt exprimate mult mai clar.

Voi ce părere aveţi, vă mândriţi cu Victoraş sau cu instituţia pe care o conduce? :)

Editare: să încercăm să corectăm…

Este un mandat decisiv pentru viitorul României. Tot ceea ce vom face în aceşti ani va construi România care, în 2018, va aniversa o sută de ani de la Marea Unire şi va construi România care, în 2019, va asigura preşedinţia Uniunii Europene.

Greşesc? :)