Arhive etichete: Bucureşti

Review: Burgerbar

Mie-mi plac foarte mult burgerii americani şi obişnuiam să mai vizitez din când în când Ruby Tuesday’s de pe bulevardul Decebal. În seara asta am decis să testez un loc despre care auzisem de ceva vreme, dar în care nu apucasem să ajung.
De ce? Pentru că se află în Centrul Vechi, iar asta e zona de care mă feresc eu cel mai mult. Sunt conştient că există oameni care numai asta ştiu când ies în oraş, dar mie-mi place să descopăr şi alte locuri faine, că altfel mă-ntorc la mine-n sat şi ştiu o treabă :))

Mâncarea

În fine, mi-era tare foame şi aveam poftă de un burger american mare şi gustos, aşa că am mers la Burgerbar, să văd dacă-i pe gustul inimii!
Am comandat un Big Boy Burger (24 lei), cel mai mare din meniu, cu 300g de carne, însoţit de o porţie de cartofi wedges (5 lei) şi una de inele de ceapă (5 lei), să fie bine ca să nu fie rău, zic. Cam aşa arăta porţia:

Big Boy BurgerAm mai primit alături şi trei sosuri pe care scria că sunt homemade, dar nu ştiu ce să zic despre cel de chilli, că părea a fi din comerţ. Oricum, foarte bune. Cel chipotle era absolut demenţial şi am cam abuzat de el, în combinaţie cu ranch. Continuă să citești

Personale: Viteza ucide… portmoneul

Prolog: În seara asta era s-o comit, grav…

Poliţia Română
Ora 2:35, pe un oarecare bulevard din drumul meu spre casă. După un scurt slalom printre trei maşini, văd radarul poliţiei la 150m în faţă. Mă uit fulgerător în bord, acul arăta în jur de 90 km/h. Instinctiv, apăs frâna, nu înainte de a-mi spune în minte: „Am pus-o!„.
Toate astea în maxim două secunde. Şi văd un poliţist că se dă jos şi se îndreaptă spre mijlocul drumului. Acela e momentul în care te rogi să nu te oprească pe tine, deşi ştii exact ce urmează, de fapt.

Partea 1: Interviul

Bună seara, de la Brigada Rutieră a Poliţiei Capitalei, vă rog să-mi prezentaţi actele la control.
Caut buimac prin portmoneu cartea de identitate şi permisul de conducere, le predau, apoi bag mâna sub volan să scot restul actelor maşinii.
Şi asigurarea şi talonul de înmatriculare.
N-am luat niciodată amendă pentru viteză, scuzându-mă, oarecum, predau şi celelalte acte.
Aţi consumat alcool?
Nu, nu-i problemă, bâjbâi eu.
Unde mergeţi?
Acasă.
Păi şi de ce vă grăbiţi aşa? Aici e limită 50 km/h.
Aah, credeam că e 60, încercând să mă scuz mai penibil. Nu mă grăbesc, am vrut să trec de pe prima bandă pe a doua şi celălalt de pe banda a doua accelera în acelaşi timp cu mine şi a trebuit să merg mai tare să mă încadrez.
Nu, e 50, oricum nu 80 şi ceva, cât aveaţi. Şi apoi aţi schimbat iar banda, aţi făcut slalom…
Da, am schimbat-o pentru că era o maşină în faţă şi nu voiam decât să fac o depăşire.

Partea a 2-a: Aşteptarea

Continuă să citești