Prolog: În seara asta era s-o comit, grav…
Ora 2:35, pe un oarecare bulevard din drumul meu spre casă. După un scurt slalom printre trei maşini, văd radarul poliţiei la 150m în faţă. Mă uit fulgerător în bord, acul arăta în jur de 90 km/h. Instinctiv, apăs frâna, nu înainte de a-mi spune în minte: „Am pus-o!„.
Toate astea în maxim două secunde. Şi văd un poliţist că se dă jos şi se îndreaptă spre mijlocul drumului. Acela e momentul în care te rogi să nu te oprească pe tine, deşi ştii exact ce urmează, de fapt.
Partea 1: Interviul
– Bună seara, de la Brigada Rutieră a Poliţiei Capitalei, vă rog să-mi prezentaţi actele la control.
Caut buimac prin portmoneu cartea de identitate şi permisul de conducere, le predau, apoi bag mâna sub volan să scot restul actelor maşinii.
– Şi asigurarea şi talonul de înmatriculare.
– N-am luat niciodată amendă pentru viteză, scuzându-mă, oarecum, predau şi celelalte acte.
– Aţi consumat alcool?
– Nu, nu-i problemă, bâjbâi eu.
– Unde mergeţi?
– Acasă.
– Păi şi de ce vă grăbiţi aşa? Aici e limită 50 km/h.
– Aah, credeam că e 60, încercând să mă scuz mai penibil. Nu mă grăbesc, am vrut să trec de pe prima bandă pe a doua şi celălalt de pe banda a doua accelera în acelaşi timp cu mine şi a trebuit să merg mai tare să mă încadrez.
– Nu, e 50, oricum nu 80 şi ceva, cât aveaţi. Şi apoi aţi schimbat iar banda, aţi făcut slalom…
– Da, am schimbat-o pentru că era o maşină în faţă şi nu voiam decât să fac o depăşire.