Arhive etichetă: vizitainHD

#vizitainHD – ziua 3

Acest articol a fost scris în cadrul evenimentului Vizită în HD ← aici găsiţi toate articolele scrise pe această temă.

De fapt, asta a fost doar jumătate de zi, pentru că apoi am plecat din nou la drum spre Bucureşti. Însă, de departe, a fost cea mai faină zi, pentru că am avut parte de o surpriză minunată.

Pentru prima dată în viaţa mea am zburat cu planorul!! :D

_VIP2695Mulţumim Aeroclublui Deva că ne-a oferit această experienţă de neuitat!

Pentru cei ce nu cunosc, avionaşul ăsta nu are motor, în schimb are aripi foarte lungi şi merge aşa, pe aripile vântului :D
Este tras de o instalaţie pe cablu şi urcă foarte abrupt până pe la 400 m înălţime, după care începe să coboare, mai repede sau mai încet, în funcţie de măiestria pilotului sau de condiţiile atmosferice. Sau mai există varianta în care este tras de un avion, iar atunci poate urca până la mai multe mii de metri, zborul planat ajung la zeci, sute de kilometri distanţă.

În varianta cu cablu, un astfel de zbor durează 5-7 minute şi costă 12 euro (dacă am reţinut corect :P ). Senzaţia la urcare a fost înfricoşătoare pentru mine, se înfundă şi urechile de la schimbarea rapidă a presiunii, însă de îndată ce aparatul de zbor începe să planeze, senzaţia e minunată! Neavând motor, nu se aude niciun alt zgomot în afară de vânt şi pluteşti aşa fâl-fâl, vai, cât de fain :) Merită încercat!

Din păcate, forma carlingii e nepotrivită pentru poze, lasă tot felul de reflexii. Încercând să le evit, cred că am făcut 10 poze tot zborul :))

Continuă să citești

#vizitainHD – ziua 2

Acest articol a fost scris în cadrul evenimentului Vizită în HD ← aici găsiţi toate articolele scrise pe această temă.

Lotul de gimnaste junioare

Prima vizită pe care am făcut-o, de dimineaţă, a fost la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva, unde am văzut fetele care se antrenează să devină campioane!

Este impresionant câtă muncă depun, zeci de ore de antrenament pe săptămână, plus program normal de şcoală. Nu e deloc uşor să faci performanţă, iar cel mai trist e că nici nu e răsplătită cum trebuie.

Cel mai interesant a fost că am putut să ne apropiem de fete mai mult decât s-a apropiat altcineva vreodată, iar asta o să vedeţi şi din pozele făcute cu ultra-wide angle :)
Continuă să citești

#vizitainHD – ziua 1

Acest articol a fost scris în cadrul evenimentului Vizită în HD ← aici găsiţi toate articolele scrise pe această temă.

Fermele ADO

Prima vizită pe care am făcut-o a fost la o fermă de vaci şi de legume, aşezată într-un loc de vis, la poalele Munţilor Retezat.

Munţii RetezatDa, ştiu ce vă întrebaţi, oare cum o fi să lucrezi într-un loc cu priveliştea asta? :)

Acolo, pe lângă vaci, mai creşteau tot felul de animăluţe, de la capre până la porci şi măgari (fără nicio analogie la sensul eufemistic al acestor cuvinte :)) )
Am văzut nişte porci chiar ciudăţei, despre care nici nu ştiam că există, cu blană creaţă, iar rasa lor se numeşte mangaliţa. Sunt o combinaţie între o rasă de porci originară din Ungaria şi porci mistreţi şi au fost crescuţi în Ardeal de peste 200 de ani.
Aparent, carnea lor conţine vestita Omega 3 şi este foarte sănătoasă şi gustoasă (asta confirm, că am mâncat acolo :D ).

Continuă să citești

#vizitainHD – prolog

Acest articol a fost scris în cadrul evenimentului Vizită în HD ← aici găsiţi toate articolele scrise pe această temă.

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu prescurtarea judeţelor României, trebuie să fac precizarea că HD se referă la judeţul Hunedoara, şi nu la High Definition. :))

Am pornit la drum din Bucureşti, alături de Alex, Adriana, Cristian şi Irina, cu viteză maximă pe autostradă cale de 110 de km, până la Piteşti, pentru că apoi a venit Valea Oltului unde traficul walks like dead (=merge ca mortul). Şi chiar dacă vremea nu era prea grozavă, peisajul era foarte fain!
Bineînţeles, am făcut clasica oprire la OMV Valea Oltului :D

Pe Valea Oltului, în drum spre #vizitainHD

A photo posted by Vlad Ilaș (@vladycu) on

Până la Sibiu am mers tot aşa mai cătinel, însă de acolo până la Deva am avut încă vreo 100 de km de autostradă, aşa că media vitezei pentru tot traseul a fost de 94 km/h, ceea ce nu e rău pentru România. 4h 08min pentru aproximativ 400 de km e bine.

Şi trebuie să ştiţi că porţiunea aia de A1 e foarte faină, pentru că trece peste dealurile Transilvaniei, iar peisajul poate fi chiar spectaculos uneori! În orice caz, departe de plictisitoarele Bucureşti – Piteşti, Bucureşti – Ploieşti sau Autostrada Soarelui (exceptând porţiunea de lângă Cernavodă, care e super, tot pe dealuri :D )

Deci cei care vreţi să scăpaţi de Bucureşti în weekend, puteţi lua în considerare şi partea aceea foarte faină a ţării, nu mai mergeţi numai pe Valea Prahovei! Avem o ţară mare şi frumoasă, vizitaţi-o! :)
Iar dacă vreţi mai multe motive, poftim, vedeţi aici! :)

__
Vizită în HD 2015 este un eveniment organizat de Denisa şi Sebastian Bârgău şi Călin Bobora. Proiectul este sponsorizat de Fermele Ado, Gourmetgift, AquaSaraHotel Sarmis Deva, Aeroclubul Deva şi este susţinut de Primăria Oraşului Simeria şi Primăria Oraşului Deva.