Arhive etichete: schiem

Pluuuug!! #schiem

Săptămâna trecută am fost în tabăra de la Păltiniş pentru bloggeri, să învăţ să schiez, că era mai mare ruşinea să am pârtie la mine-n sat şi să n-o pot folosi.

Păltiniş

Păltiniş este staţiunea montană situată la cea mai mare altitudine (1442m) din ţara noastră, ceea ce ar trebui să-i asigure cam 4 luni de zăpadă naturală, în fiecare an. Chiar şi în condiţiile unei pseudo-ierni cum tocmai am avut, Arena Platoş a fost singurul loc unde s-a schiat tot sezonul.

Acum, pe schiuri!

Cred că Arena Platoş este cel mai noob-friendly complex de pârtii pe care l-am văzut până acum. Dispune de o pârtie foarte scurtă şi foarte puţin înclinată, un rai pentru cei care n-au mai pus niciodată placa sau schiurile în picioare. Dă curaj, cumva, iar după ce înveţi puţin şi reuşeşti să faci un plug şi-un viraj, ai impresia că poţi să cucereşti orice pârtie neagră ţi s-ar arăta în cale! :D
Dispune de un baby-lift, să nu fii nevoit să urci numai pe jos!

După care treci la a doua pârtie, ceva mai lungă, unde înclinaţia e tot foarte mică, să poţi pune în aplicare ce ai învăţat şi să îmbunătăţeşti tehnica. Are teleschi, ceea ce te face să te simţi precum un mare schior, atunci când urci :))

Pârtia pentru începători Continuă să citești

#schiem 2014

#schiem – tabăra de schi pentru bloggeri – este un eveniment organizat de Arena Platoș cu susținerea Orange. Parteneri: Hohe Rinne, Pensiunea Rafael și Buonavista
___________________________________________________________________

Tocmai ce am fost anunţat de Cosmin Tudoran că am câştigat un loc în tabăra de schi #schiem (fără zăpadă :D ), în săptămâna 23 februarie – 1 martie, la Arena Platoş.

#schiem 2014

#schiem 2014

Se presupune că ar trebui să învăţăm să schiem acolo, dar probabil că vom face asta cu succes pe iarbă. Mi-ar fi plăcut să încerc, în sfârşit, aplicaţia iRewind, oferită în parteneriat cu Orange…
Cum funcţionează? „De-a lungul pârtiei sunt instalate camere de filmat. Dacă ai aplicația pornită și telefonul la tine în timp ce cobori, ești filmat (cu ajutorul GPS-ului de pe smartphone). Când ajungi la bază, primești automat un clip montat cu toată coborârea ta.” – Toma Nicolau

Să vedem cum va fi vremea, dacă pot s-o folosesc sau nu. Oricum, îmi fac bagajul, duminică plec în vacanţă! :D