De ce Loteria Bonurilor e o treabă minunată

Pentru că am auzit tot felul de voci mai mult sau mai puţin inteligente care s-au trezit să critice sistemul ăsta, al loteriei bonurilor fiscale, din varii motive, vin şi eu cu nişte completări.

bon fiscalBă, deştepţilor, chiar dacă premiul nu o să fie foarte mare de data asta (200 şi ceva de lei), trebuie să ştiţi că pentru mulţi oameni banii ăştia pot să însemne ½ sau ¼ din câştigul lunar.
Da, poate a fost aranjat să iasă un bon cu valoare mică, să fie mulţi câştigători, să dea speranţă că se poate câştiga. Nu mă deranjează deloc lucrul ăsta, pentru că e suficient cât să implanteze în subconştient ideea că merită să ceri bon fiscal şi să participi la concurs.

Să zicem că ar fi ieşit numărul 999, pentru care ar fi fost 10 câştigători. Asta ar fi însemnat ca fiecare să ia câte 100.000 de lei, adică o mică avere pentru majoritatea locuitorilor ţării, însă nu ar fi fost efectul atât de mare ca acum, când deja sunt ~4200 de persoane norocoase.
Aşa că începutul e minunat, cum nu se putea mai bine :)

Şi cel mai important lucru e că sunt nişte bani pe care-i poţi primi fără mare efort şi pentru care nu trebuie să rişti sau să investeşti nimic.

Eu vă sfătuiesc să nu fiţi fraieri şi să luaţi bonurile de pe unde cumpăraţi una-alta, să le păstraţi şi să verificaţi dacă aveţi ceva câştigător când sunt extrageri.
Eu am început să strâng bonurile, nu le mai arunc :D

P.S. Pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice găsiţi cererea de revendicare care se depune la ANAF, cât şi regulamentul pentru loteria bonurilor fiscale.

Să ne vedem câştigători!